Mi-e dor de prieteni...

Mikisor, am auzit ca esti bine, ma bucur tare mult ca esti ok si ca ai reusit sa-ti creezi acolo o stabilitate si o viata ce poate ajunge (sau este) asa cum ti-ai dorit-o. Sper sa ne povestim curand.

Stateam si ma gandeam ca ai spus mereu ca ti-e dor de prieteni si ti-e greu acolo fara prietenii de acasa...simti ca distanta te desparte de ei, nu mai vorbiti la fel de des ca in Romania, nu mai vorbiti in fiecare zi sau o data la doua zile, poate chiar nu reusiti nici macar o data pe saptamana...deci distanta, planurile personale, lipsa timpului, diferenta de fus orar sau costul telefoanelor te impiedica sa ii ai la fel de aproape.

Trebuie sa fie foarte greu. De fapt stiu ca este, pentru ca simt asta cand ma gandesc la tine. Am auzit ca m-ai sunat si nu m-ai gasit pe fix, eu nu am mobilul tau si, desi mereu vreau sa i-l cer Izei, ne intalnim sau vorbim mai rar decat vorbiti voi doua (:-)) si cand ne vedem ma iau cu alte discutii sau nu stam mult si uit. Deci da, e greu cu prietenii la distanta, e greu sa le duci dorul, e greu sa-i stii departe....dar parca asa dulce trebuie sa fie chinul atunci cand stii totusi ca acolo, departe, sunt ai tai, ii ai, se gandesc la tine, tot le pasa, tot abia te asteapta pe aici in vizita sau abia asteapta sa vina ei la tine...oricum esti special pentru ei, esti departe si tuturor le e dor de tine iar din cand in cand esti pe buzele tuturor, cu drag si dor...

Daca ai stii cat de greu este sa induri lipsa prietenilor atunci cand distanta nu este problema...in ciuda faptului ca tu esti "acasa", in tara ta, cu toti cei pe care ii cunosti aproape fizic, simti lipsa apropierii cuiva, lipsa cuiva care se gandeste la tine, te vrea, te cheama in preajma sa, te considera interesant sau haios, vrea sa-ti asculte intamplarile si tine la tine...

Nu ai ce si pe cine sa judeci oricum, ca poate si tu ai gresit (ca poate si tu esti ocupata din cand in cand sau nu va potriviti programul) si poate nu e vorba de greseli. Poate sunt doar toate celelalte: planuri personale diferite, prietenii cu altii sudate mai bine, activitati deja stabilite, regulate, din care tu nu ai apucat sa faci parte (din intamplare, nu din vreo dorinta a celorlalti de a te izola sau de a se indeparta de tine)...

Nu ai pe cine sa judeci si nici pe cine sa te superi...ca stii ca fostii tai buni prieteni (sau bine, cei pe care ii consideri prietenii tai buni) tin la tine si vor tine intotdeauna si daca ai nevoie de ceva si ei iti pot da, iti vor da fara probleme...dar in viata lor cotidiana nu esti...nu va vedeti nici macar saptamanal,"liniile telefonice" nu se inrosesc vorbind cu ei de tot felul de lucruri si parca daca nu va vedeti nici subiecte comune nu mai aveti la fel cum aveati si cand totusi va vedeti dupa mult timp, desi ai vrea sa vorbesti, sa povestesti tot felul de intamplari si cancan-uri, nu mai este apropierea aia dinainte si se lasa o tacere stanjenitoare in care ne bucuram unul pentru celalalt ca suntem bine, fara prea multe detalii...ca la o reuniune de generala sau de liceu...

Nu mai stiu ce inseamna prieten, parca cu fiecare cand ma intalnesc am o mini-reuniune de generala in care ne povestim generalitati si ne aparam de detalii, probleme, de parca trebuie sa afisam fericire sau frivolitate pentru a nu fi judecati...nu imi dau seama daca este cel cu care comunici constant, daca este cel care chiar se deschide in fata ta sau daca toata lumea isi ascunde problemele si afiseaza doar o masca, iar problemele si le tine in intimitate; nu stiu daca e cel fata de care te poti deschide si care nu te judeca, sau este doar persoana la care poti apela cand ai o problema si cu care te mai vezi din cand in cand la o cafea.....

Nu stiu daca am prieteni...sau cred ca am, dar "prieteni" au devenit cei pe care i-am descris in urma la care mai apelezi uneori sau pe care-i ajuti uneori, nu cei cu care comunici des si de toate...pe ceilalti am ajuns sa-i cataloghez drept "familie"...

Nu stiu ce m-as face fara mama si fara Alex...